Gold Varroa

Gold Varroa

Cod produs - SKU 05ME-VA181TK
15,00 RON / buc
Produsul se afla in stoc depozit sau furnizor. Disponibilitatea livrarii va va fi comunicata telefonic dupa procesarea solicitarii dvs. Pretul afisat este pe bucata.

Descriere

Acest produs este prezentat doar in scop informativ. Conform ordinului 83 din iunie 2014 - Partea a-II-a Cap. I Art. 6. comercializarea medicamentelor este interzisa in afara farmaciilor sau depozitelor veterinare.

Pentru detalii contactati-ne telefonic la 0215.55.63.73.

Gold Varroa este recomandat pentru combaterea parazitului Varroa jacobsoni si Varroa Destructor, cu o eficienta confirmata in conferinta Apimondia 2017 din Istanbul.

Datorita modului de aplicare, producatorul spune ca acest produs nu lasa urme in stup nici in urma aplicarilor din perioada de primavara si nici in urma aplicarilor din perioada toamnei. Cu toate acestea, Dr. Radu Pandrea in calitate de expert in apicultura, recomanda folosirea produsului cu prudenta dupa o tehnologie care exclude aplicarea in timpul culesului de miere.

Ingrediente: 30% thymol, 20% ulei de menta, 20% ulei de za'atar, 20% ulei de floarea soarelui, 10% ulei de dafin, 3 mg flumetrin

Mod de administrare:

Deschide ambalajul inainte de administrare. Produsul trebuie folosit in 5 zile dupa deschiderea ambalajului, cu mentiunea ca trebuie pastrat la temperatura sub 10 grade Celsius in lipsa luminii.

Produsul se administreaza primavara, dupa prima inspectie si in perioada de vara - toamna, dupa extragerea mierii marfa, prin plasarea benzilor in stup. Cu prudenta, se poate administra si in sezonul activ, intre culesurile de miere; in acest caz, tratamentul trebuie sa se incheie cu cel putin 5 zile inaintea inceperii urmatorului cules, deci benzile vor fi plasate in cuib cu 12-15 zile inainte de inceperea secretiei de nectar, urmand a se verifica eliminarea produsului din stup cu 5 zile inainte de inceperea culesului.

In stupina proprie, Radu Pandrea a testat produsul din toamna anului 2018 si pana in toamna anului 2020, observand urmatoarele:
- coloniile care acopera cu albine 5-6 rame de cuib, au nevoie de plasarea unei singure benzi de produs.

- pentru un tratament eficient al stupilor care populeaza intre 7-9 rame de cuib, se administreaza o banda si jumatate
- stupilor populati pe mai mult de 10 rame de cuib, li se administreaza doua benzi de Gold Varroa.

Pentru a putea fi administrat, temperatura interioara din stup ar trebuie sa fie la o valoare care sa permita albinelor sa fie active (adica peste 15 °C). De aici rezulta ca temperatura exterioara trebuie sa fie mai mare de 10 grade Celsius pe timp de zi si peste 6 grade °C pe timp de noapte. In cazul in care produsul se foloseste atunci cand temperatura exterioara trece de 25-30 °C, albinele rod mai repede benzile.

ATENTIONARI:

- Nu supradozati/subdozati produsul
- Folositi manusi de protectie
- In timpul administrarii, respectarea masurilor de siguranta pentru manipularea medicamentelor este obligatorie. Nu fumati si nu consumati lichide sau mancare pe durata tratamentului.
- Dupa ce ati terminat administrarea tratamentului, spalati-va mainile cu sapun si apa calda din abundenta.

In cazul contactului accidental al tratamentului cu pielea sau cu ochii, spalati intens cu multa apa.
In cazul reactiilor alergice sau al ingerarii, contactati imediat medicul (sa aveti prospectul tratamentului la dumneavoastra).

- Nu lasati produsul la indemana copiilor.
- Nu folositi produsul dupa data de expirare.

Conditii de depozitare: Depozitati in ambalajul sigilat de producator in spatii protejate de umezeala si razele soarelui, separat de mancare si hrana, la temperaturi intre 0-25 °C.

Data de expirare: 3 ani de la data de productie.

Ambalaj: Intr-un plic inchis ermetic cu o greutate de 100-110 g se gasesc 10 benzi impregnate.

Informatii utile:

Conform gradului de impact cu corpul, timolul este catalogat ca si substanta cu pericol moderat. In dozele si metodele de administrare recomandate, nu reprezinta pericol pentru albine si nu afecteaza starea generala, dezvoltarea sau productivitatea coloniilor de albine. 

Fabricat in Turcia.

Ce spun clientii despre

Specificaţii

SKU
05ME-VA181TK
Greutate
0.1 kg
Recomandat pentru
Varroa
Forma de prezentare medicament
Solida

Important

Culorile, nuantele produselor, precum si unele caracteristici tehnice reprezentate in poze pot sa difere de la un lot la altul in urma modificarilor aduse de catre producatori, insa fara a afecta functionalitatea tehnica. In acest sens, SC BeeXpert Hive SRL nu isi asuma raspunderea pentru eventualele nemultumiri.

Ce spun clientii

4.7 din 5 stele
Din 12 voturi
5 stele
92%
4 stele
0%
3 stele
0%
2 stele
0%
1 stea
8%
Detii sau ai utilizat produsul?
Posteaza review
V
Viitor Sanatos
03 nov. 2022
Tinand cont de: - faptul ca nu v-ati prezentat - nu ati precizat conditiile in care ati facut tratamentul - nu ati precizat clar rezultatele dar nici tehnologia aplicata - nu ati precizat cate albine aveati in stup - nu ati precizat ce inseamna "au ros putin" - nu ati precizat cum s-a comportat lotul martor ... consider ca acest comentariu este unul cu rea intentie. De aceea l-am si aprobat, pentru a vedea toata lumea cat de superficial ati tratat situatia.
N
Nati
03 oct. 2022
Ceea ce cred eu despre acest produs in urma a ceea ce am experimentat cu el pe propria stupina este ca nu merita achizitionat. Efect de scurta durata, albinele rod benzile, dar putin, in urma trecerii efectului acarienii inca exista in stup in numar foarte mare. A trebuit sa folosesc alt tratament . Sunt dezamagit total.
V
Viitor Sanatos
07 oct. 2021
Nu stim daca ar interfera o substanta activa cu alta insa daca nu interfereaza, se poate folosi chiar in acelasi timp, teoretic, cu un impact mult mai mare asupra populatiei de varroa. Ca sa va raspund la intrebare, cu siguranta puteti pozitiona benzile si dupa o zi de la sublimare.
n
nicolae
02 oct. 2021
in cazul cand aplic tratament cu acid oxalic prin sublimare la ce interval de timp pot aplica si benzile de gold varroua ?
V
Vasile
29 sept. 2021
Este posibil ca albinele sa nu le roada si in cazul in care populatia familiei este prea mica. Scoateti din rame si lasati doar o banda.
V
Viitor Sanatos
27 sept. 2021
In cazul in care albinele nu mai au capacitatea sa le roada este posibil ca temperatura exterioara sa fie prea mica, cazul in care benzile se vor indeparta in maxim 4 saptamani.
A
Alexandru Mihai
03 sept. 2021
Am aplicat benzile co form instructiunilor dar nu gasesc scris aici pe site ce perioada trebuie lasate in stup...multumesc!
V
Viitor Sanatos
10 aug. 2021
@Grecu Marian In functie de modelul de stup pe care il folositi trebuie pusa in asa fel incat albina sa aiba cat mai mare acces la produs.
F
Florin
10 aug. 2021
L-am pus la 5 stupi. Pare a fi ok.
G
Grecu Marian
04 aug. 2021
Trebuie puse între rame ori deasupra?catul trebuie dat jos.ori nu?Va multumesc!
V
Viitor Sanatos
03 aug. 2021
Acest produs este pe baza de flumetrin iar modul de aplicare asigura un impact minim asupra pontei matcilor. Cu alte cuvinte, ponta matci este afectata nesemnificativ (insesizabil). Se poate administra oricand albinele au activitate pe faguri (sunt in afara ghemului de iernare).
M
Mocanu Gheorghiu Gabi
31 iul. 2021
Am cumpărat acest produs și vă rog să-mi spuneți dacă pot administra varroa gold la temperaturile acestea de peste 30 de grade și dacă știți cumva dacă afectează ponta matcilor. Mulțumesc anticipat.